Latest

Tot un fel de Babel

 Vorbim aceeasi limba si fiecare vorbim in limbi diferite. Politicienii vorbesc pe limba lor de douazeci de ani, ei intre ei, mai incet sau mai tare si nu-si aduc aminte de limba noastra ca o comoara decat atunci cand vin in fata celor multi pentru un nou mandat. In afara celor cateva zile de penitenta in fata multimilor nimeni nu-i intelege, poate nici ei intre ei nu se inteleg prin limbaj, dar in mod cert se inteleg prin semne. Semne pe care le deslusesc procurorii, atunci cand au chef si timp. La stiri se vorbeste o limba a deznadejdii, a calamitatilor, a lucrurilor care se intampla natural dar contra naturii, o limba de lemn care aduce tristete si dezolare. Limba vorbita la stirile de la ora la care altii obisnuiesc sa bea ceai e una seaca, departe de limba vorbita in tara reala, in acea Romanie capabila inca sa castige competitii internationale, sa nasca talente, sau sa produca idei. In scoli a devenit familiara o combinatie parsiva de abrevieri cu necunoscute cuvinte, care toate alcatuiesc o noua limba la adapostul pierderii identitatii intr-un ocean de www, pe strada se vorbeste mult si gureseala violenta sparge tiparele decentei. Pe limba siliconatelor, invitate in chilotei pe canapele in fata camerelor de luat vederi, cuvintele asa cum le stim au alte sensuri, de pilda ministru’ e numele vreunui manelist, deputat e vreun fotbalist, sau primarul e vreun jolly-joker. Delegatia FMI vorbeste pe limba ei, ai nostri traduc pe limba lor si cand sa intelegem si noi pe limba noastra nu mai e nimic de inteles. Am inaltat un turn Babel pe care o adiere de vant il poate pune gramada in orice secunda, lasand sa se vada ruinele mancate de carii ale unei natiuni care a uitat sa-si aprecieze valorile si identitatea. Vorbim aceeasi limba si fiecare vorbim in limbi diferite.

Advertisements

Zbor pe un cer violet

  Stim cum am fost, fara indoiala stim cum suntem, dar cum oare vom fi noi, cei de maine? Intr-un colt de lume infasurat in iarba si soare dulcea pasare a copilariei se dezmiarda la soare zambindu-le pustilor care bat mingea fara de griji. Mai tarziu, pasarea a zburat si iarba s-a acoperit de betoane si garaje. Cartile multicolore zambesc sfioase in raft si asteapta gandul ce le va dezmierda printre pagini. Tacere, nisipul din clepsidra a blestemat librariile, care au devenit camere goale si seci sau magazine in care se vand becuri, lumini artificiale. Penita se asterne cuminte la drumul descris prin litere desenate, care deschid lumi si ascund sentimente in scrisori. S-a mai stins un vis, tacanitul sec al unor butoane albe pe care sunt scrijelite litere a omorat tocul si calimara. Vioara maiastra plange cu lacrimi de inger si dantuie diavoleste la lumina lumanarilor, inganata de lumini si umbre, ganduri si fantezii. Zgomot, simulatoare, amplificatoare, volti si amperi, azi toata industria desfatatoare de urechi sta la cheremul lor inainte de a se inchina creatiei si talentului. Atat de departe si totusi, atat de aproape se unesc toate nazuintele de ieri, cu cele de azi, intr-o translatare obosita de timp, intr-un zbor pe un cer violet.  Ieri copii pe maidan, azi politicieni fara staif si cu multimi la usa care le cer sa-si aduca aminte de popor, ieri ingineri stagiari dornici sa schimbe lumea in bine, azi magnati cocotati pe afaceri suspecte, ieri oameni la locul lor, azi revoltati si marginalizati intr-o lume stinghera. S-au ars distante, s-au ars lumi, se rescriu fapte, se omoara mistere si se cladesc altele in loc, lumea clocoteste si nu mai are rabdare, iar ochii nevazuti din umbra vegheza mersul lumilor si proclama viata insingurata in cuburi de sticla. Stim cum am fost, stim cum suntem, dar cum oare vom fi? Maine…

Orasul care ucide vise

  Alcoolul ucide, tigara ucide, orasul ucide. Vise? “Viata in oras te deprima, te face obez, infertil si te poate imbolnavi de multe”, glasuia zilele trecute o stire care facea analiza decadentei urbanului prin prisma agresiunilor de tot felul, a poluarii, a sedentarismului, a vitezei aparente de trai, a sentimentului de singuratate in mijlocul lumii. E clar, orasul ucide. Cred ca unele o fac mai repede decat altele si ajung sa-si piarda oamenii recensamant dupa recensamant, sa piarda case, fabrici, strazi, pomi. Daca au chef de schimbari sau nu-si mai gasesc rostul intr-un loc, oamenii aparent ucisi de un oras renasc in alta parte, in alt oras, iar acesta poate sa-i ucida, sau nu, din nou. Visele moarte intr-un loc au capacitatea de a se regenera in altul. Unii oameni au capacitatea de a renaste in locuri diferite, de a prinde pulsul orasului care-i adopta si de a pune piatra peste piatra in construirea unor idei generoase pentru comunitate, iar fericirea si normalitatea vin si din implinirea unor astfel de vise. Altii se multumesc sa ramana ucisi, intr-un oras care an dupa an ucide tot mai multi si tot mai multe vise. Pentru unii nu-i absolut nicio problema sa traiasca intr-un oras care ucide si se ucide. Nu cred ca in chimia aceasta a uciderii lente cheia o au banii, pana la urma oamenii fac banii si tot oamenii dau masura lucrurilor de care au nevoie, prin alegerile pe care le fac, prin visele pe care le au, prin asteptarile pe care si le fauresc. Nu banii salveaza un oras, ci oamenii care stiu ce sa cumpere cu ei si care stiu sa-i inmulteasca si sa-i bage in sanatatea locului. Un loc sanatos are oameni sanatosi. Perspectiva unui oras care ucide e ingrijoratoare. Pentru unii. Aceleasi fete duble, aceleasi ganduri incurcate-n interese meschine, aceleasi strazi prafuite, mereu aceleasi personaje adunate la expozitii de vitrine goale si lansari de carti cu file nescrise. Orasul ucide. Vise?

Vineri dupa-amiaza

  Cartea lui Llosa se deschide alene la pagina, nu conteaza care. Oricum sunt in trecere si-mi face bine sa cobor in raiul de sub strada, sa simt aroma de ceai fierbinte si sa stiu ca ma cufund in linistea de cateva minute dintre personaje pe acorduri suple de Mozart, sau Bach, sau nu conteaza. Pierd printre lumile plasmuite de altii o ora, ba n-o pierd, o castig trecandu-mi mana peste zeci de titluri, unele stiute altele nestiute. Afara e furnicar de lume, la o terasa invesmantata in voal transparent se bea bere si se rade, cateva eleve chicotesc impartindu-si covrigi calzi cu mac in cealalta parte a strazii, un adolescent isi aprinde o tigara sub privirea necrutatoare a figurii de ghips cocotata in varful cladirii de cine stie cand. Trec pe langa cofetaria de unde vegheaza tumultul lumii din tavite nobile gustoase creaturi, cladirea albastra e cocheta si are o tandrete care te cheama sa-i vezi minunatiile. O sa vin, promit, mai ales ca-mi trage cu ochiul si muzeul nobil de langa. Ma strecor pe sub turn si vad prin geamul unui local cum atmosfera se insufleteste cu fiecare minut care aduce inserarea. Ceasul sparge linistea de portelan si gongul se prelinge duios peste piata. Lumini galbene, umbre stravezii. Amintiri din studentie, discutii, fum, o gura de bere si una de vodca. In curtea bisericii vegheaza tacuta statuita. Rece si neclintita. La doi pasi de ea e cald, cafeaua e de poveste si strudelul cu mere imi aduce aminte de glasul blajin al bunicii. Mai am timp, gala de arii din opere abia a inceput. Straduta timida si pietruita la fata, pasi, pod peste lumea adevarului si a neadevarului, lume discreta sau nu, piata mica luminata de jazz. “Salut! Ce faci, ai ajuns demult?”, se aude din spate. “Nu, de cateva minute. Hai la un ceai undeva”. Buna dispozitie, tihna. Amintiri si planuri. Vineri dupa-amiaza.

Tara din idei, cantec si culoare

  Sunt multi romani care se regasesc in ceea ce canta si spune Tudor Gheorghe, despre neam si tara. Tara vazuta printre strune, in doine, cantece vechi, balade, romante sau vorbe intelepte de cand s-a savarsit lumea, e un taram incredibil, pe care-l regasim la fiecare concert al minunatului artist. Cei care au avut ocazia sa-l asculte pe Dan Puric, fie pe scena, fie la televizor, sunt convins ca au avut revelatia unui neam plin de seva rodnica, de bogatie sufleteasca si valoare, care trece granita timpului. Tara, asa cum te face s-o gandesti Dan Puric, are trecut si viitor, ambele tragandu-si forta din esenta puternica a neamului. Sufletul mugur de fluier al Phoenicsilor a vibrat in pieptul multor romani si spre mirarea unora reverbereaza si astazi la aproape 4 decenii de cand s-a incrustat in vinil, renascand peste timp vitalitatea sufletului arhaic romanesc. Celelalte Cuvinte s-au rostuit in 3 decenii in destule suflete si minti si au creionat spatiul libertatii spiritului in grai romanesc. Coloana Infinitului, Biserica, Poarta sarutului, Masa Tacerii, traseul magistral pe care Brancusi l-a desenat pentru a dainui peste vreme cuprinde esenta bogatului spirit romanesc si revelatia unui spatiu ales. In “Sala pasilor pierduti” Sabin Balasa face o incursiune in adancul sufletului natiunii, iar cei care au ajuns la Iasi au simtit vibratia puternica transmisa prin forma si culoare. As putea continua cu astfel de exemple, artistii adevarati au darul de a se conecta la spiritul neamului si de a-i da caracter universal. In acelasi timp, ne ofera bucurie si ne aduc aminte de fiecare data de taramul pe care au cladit cei ce ne-au dat nume. Multi romani se regasesc in tara lui Tudor Gheorghe, a lui Dan Puric si a multor altora, dar la iesirea din sala de spectacol, din muzeu, din galerie devin prea blazati pentru a aduce acea tara si in Romania de azi. Inca, Romania cea adevarata ramane in cantece, in idei, in culoare si forma. Dar…cine stie?

Arca lui Noe si Arca noastra

  Ce lege o fi functionat pe Arca lui Noe? Laolalta purtati pe valuri elefanti si gandacei, lei si antilope, gaini si vulpi, iepuri si lupi, caini, soareci si pisici, toate creaturile pamantului musai ca au avut o lege de nu s-au starpit unele pe altele in veritabila lege a firii. Dincolo de povestile frumoase, vietuitoarele pamantului au trecut impreuna prin lupta apelor si au ajuns la liman dupa ce porumbelul le-a deschis calea cu o ramura de maslin. Tare mai seamana tara de azi cu Arca lui Noe! Plutim in deriva de zile multe si doar ideea unei luminite de la capatul lumii ne mai tine treaza speranta intr-o vreme mai buna. Ingramaditi in barca subrezita de nepasare si de talazurile inspumate, nu mai tinem cont de nimeni si de nimic. La umbra indoielii se naste furie, resentiment, razbunare si tot ce e mai rau in noi razbate in micile razboaie pentru nimic. Vietuitoarele au stat linistite, noi ne sfartecam. Cei care s-au cocotat pe spinarile incovoiate au ajuns la carma. Mai apoi au venit altii, unii i-au tras de picioare pe ceilalti si tot asa. Toti la fel, fara noima. Legea care functioneaza in scripte e una, in arca noastra Noe sta ghemuit intr-un colt, legea care traieste printre noi e alta. Cei mari calca in picioare adevarul celor mici, cantecul dulce al privighetorii nu se aude de gureseala gaitelor, cei tari jura stramb si cei slabi sunt striviti sub ghearele necrutatoare ale legii celor puternici. Toti laolalta plutim, asta e singura certitudine. Unii lupta pentru fiecare zi, altii si-au faurit vise despre locuri in care le-ar fi placut sa fie si spera la o noua zi, alta de fiecare data. Unora nici nu le pasa ca plutesc in deriva. Care deriva, e vreo chestie anormala, e ceva ciudat cu arca asta? In Arca lui Noe au crezut cu totii in acelasi vis, in arca noastra binele tuturor e o chestiune care lipseste cu desavarsire. Si e greu sa strabati marile si mai greu sa arunci ancora, atata timp cat fiecare ascunde alte tarmuri, de celalalt.

In & Out

Cuvintele insotesc uneori un tip de comportament si-i confera acestuia un dram de particularitate. Sau nu. Incercarile de a iesi din tipar sunt insotite de cuvinte, care sa descrie o stare de fapt si care sa dea greutate manifestarii. Iar cand cuvintele din Dex devin prea seci pentru a umple de sens anumite comportamente, starile se definesc cu imprumuturi din alte limbi. Iesirea dintr-un tipar inseamna de multe ori incadrarea in altele, asa ca originalitatea e de multe ori indoielnica. De pilda, am aflat zilele trecute ca e “In” sa-ti faci concediul sub soarele Africii si sa-ti arati pozele la birou printre colegii care au si ei aceleasi poze, dar e “Out” sa mergi la mare la romani. De asemenea, e “In” sa-ti iei haine de la mall, dar “Out” sa treci pragul magazinelor de cartier, e “In” sa citesti cartile usoare si la moda distribuite cu ziare si “Out” sa mergi la biblioteca, “In” e la all-inclusive, iar “Out” e la bunici. Tot “In” sunt pozele in fata unei cladiri noi si “Out” pozele din parc, coaforul care-ti ia sute de lei sa-ti tranteasca un coc din revista e “In”, iar prietena care te freza pana ieri e “Out”, Facebook e “In”, scrisorile sunt “Out”, conversatiile pe Skype sunt “In”, iar cele pe telefon sunt “Out”, toate momentele si trairile tale impartasite pe retelele de socializare sunt “In”, iar intimitatea si bucuria alaturi de cei dragi e fara indoiala “Out”. Inna si Lady Gaga sunt “In”, Mozart si The Beatles sunt “Out”, hot-dog e “In” alaturi de cartofii prajiti, cornul cu gem de casa pus de mama e “Out”, circul cotidian e “In”, eleganta si bunul simt sunt “Out”. Noaptea e “In”, ziua e “Out”. Romania cum o mai fi? “In” sau “Out”? Ca nu ma pot lamuri.

%d bloggers like this: